Bilete Concert lansare album Flex - Delia - 21 nov '23, ora 20:00 - Mina Museum Bucuresti

Concert lansare album Flex - Delia

Mina Museum Bucuresti, București

marți, 21 noiembrie '23, ora 20:00

Evenimentul s-a încheiat.

Detalii

Delia lansează albumul ”Flex” în cadrul unui eveniment unic la MINA Museum!

Așteptarea a luat sfârșit și fanii Deliei se pot bucura de noul album ”Flex” pe care artista îl va lansa pe 21 noiembrie și care include 13 piese, printre care ”SKNDL” feat. HVNDS, ”Gustul care te fură”, super hiturile OTZL GLTZ și ”Lololo”, dar și „Sirena Apelor” și ”Fără Te merau” cu Connect-R, dar și colaborări surpriză.

Piesele de pe album au fost compuse de Delia și produse de Alex Cotoi. ”Flex” va fi disponibil pe magazinele digitale începând cu 7 noiembrie și va putea fi precomandat de pe site-ul shop.deliaofficial.ro.

La evenimentul de la MINA Museum, albumul va fi disponibil în premieră în format fizic CD și vinyl, și de pe 22 noiembrie și în Cărturești.

Pe 21 noiembrie, Delia va prezenta albumul live în cadrul unui eveniment special la MINA Museum, primul spaţiu imersiv din România şi cel mai mare centru de new media art din Europa de Sud Est.

Inovativă, cameleonică și mereu cu un pas în fața trendurilor, Delia este practic primul artist din România care organizează un astfel de eveniment în care elemente din arta digitală se unesc cu muzica, scenografia și creează un spațiu versatil care îi va introduce pe fani în Universul său creativ și plin de surprize. Nu vor lipsi nici invitații speciali pe care urmează să îi anunțe în perioada următoare.

Dacă vrei să experimentezi un astfel de eveniment unic, biletele sunt disponibile în exclusivitate pe iabilet.ro la prețul de 490 de lei. Una din cele mai emblematice artiste ale genului pop și un songwriter cu numeroase hituri compuse de ea însăși, Delia este constant pe cele mai înalte poziții din topurile muzicale prin zeci de hit-uri lansate în peste 20 de ani de activitate.

Universul ei artistic este într-o continuă dezvoltare, iar acest lucru este cel mai vizibil în show-urile ei sold-out de la Sala Palatului, “Acadelia”, “Psihedelia”, “Deliria”, ”Rockadelia” prin care mereu surprinde cu cele mai creative idei. Delia marchează un an plin din punct de vedere muzical, cu piese și colaborări care au cucerit publicul din România, printre care ”Fără Te merau” cu Connect-R, ”Lololo”, ”Sirena Apelor” și ”SKNDL”.

Un eveniment prezentat de Roka Records, susținut de Coca Cola Zero Zahăr.